Românii au câştigat în septembrie cu peste 24% mai mult decât în aceeaşi lună a anului trecut
Publicat la 04.11.2008, 11:21:51
Date INS arată că, în septemrie salariul mediu brut a fost de 1.751 de lei, în creştere cu 1,3% faţă de august. După plata impozitelor, salariul net ajunge la 1.296 de lei. Cifra reprezintă un câştig de 19 lei, sau 1,5% faţă de august. Comparativ cu septembrie 2007, salariul net a crescut cu 24,6%. Ierarhia celor mai mari salarii s-a schimbat în septembrie faţă de luna precedentă. Cei mai bine plătiţi români au fost în cea de-a noua lună a anului angajaţii din sectorul de extracţie a hidrocarburilor şi servicii anexe, care câştigă, în medie 3.380 de lei.
La polul opus, cu un salariu net de numai 740 de lei se află angajaţii din fabricarea articolelor de îmbrăcăminte. Deasemenea, câştigurile realizate pe segmentul de intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale caselor de pensii) au continuat să fie ridicate în septembrie, plasându-se la 3.054 lei, în urcare cu 0,7% faţă de luna precedentă. Nici angajaţii din transporturile aeriene nu stau mai prejos. Ei câştigă în medie, 3.246 de lei. De altfel, în septembrie, în majoritatea activităţilor economice s-au înregistrat creşteri de salarii. Aceastea sunt datorate, conform INS, acordării de prime, a negocierilor salariale sau realizărilor de producţii mai mari.
Astfel, cele mai mari creştere de 40% până la 22% au fost consemnate în industria hidrocarburilor şi în sectorul de prelucrare a ţiţeiului. De cealaltă parte, cele mai importante scăderi, de 10-13%, au fost înregistrate în industria minieră şi în domeniul asigurărilor şi ale caselor de pensii.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
