Românii au cu 1,1 miliarde euro mai puţin la Pilonul II. Care este cauza
Publicat la 17.04.2018, 09:36:24
După mai multe întârzieri, contribuţia a ajuns la 5,1% în 2016 şi 2017 şi a scăzut la 3,75% în 2018.
„Din cauza nerespectării legii, românii au acum, după 10 ani de Pilon II, sume cu 12,9% mai mici în contul personal decât ar fi avut dacă legea ar fi fost respectată. Impactul la nivelul Pilonului II este de 1,1 miliarde de euro - contribuţii nevirate”, se arată în prezentare.
Randamentul investiţional al Pilonului II, pe baza VUAN (Valoarea Unitară a Activului Net) mediu, pentru perioada mai 2008 – februarie 2018 a fost de 128,3%, adică o medie de 8,8% pe an de la lansare până în prezent, potrivit APAPR.
„Totalul activelor administrate a ajuns la 41,7 miliarde lei în februarie 2018. Din această sumă, 7,2 miliarde lei (1,5 miliarde euro) reprezintă câştigul net obţinut de participanţi prin investirea banilor lor”, se arată în prezentare.
APAPR a subliniat că 92% din activele de circa 9 miliarde euro ale Pilonului II sunt investite în economia românească, iar 75% din active sunt investite în obligaţiuni şi piaţă monetară.
„La Bursa de Valori de la Bucureşti, fondurile de Pilon II deţin circa 1,9 miliarde euro (20% din acţiunile liber tranzacţionate), asigurând circa 15% din lichiditate. (...) Pilonul II a avut un rol decisiv în succesul ofertelor publice lansate pe BVB, fondurile de pensii cumpărând participaţii de până la 20%-25% în cadrul ofertelor”, se arată în prezentare.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
