money.ro
Actualitatemoney.ro

Romanii au cumparat actiuni pe bursa de aproape 300 mil. €

Publicat la 12.08.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Romanii au cumparat actiuni pe bursa de aproape 300 mil. €

Achizitiile realizate luna trecuta au reprezentat peste 31% din totalul actiunilor tranzactionate pe bursa si au fost de doua-trei ori mai mari fata de achizitiile realizate in aceeasi perioada a anului trecut, cand rezidentii au luat titluri in valoare de aproape 128,28 milioane de euro. “Fondurile romanesti au intrat mai puternic la cumparare in ultima perioada, astfel ca romanii au cam facut piata, chiar daca aceasta a fost cam agitata. Se vede si o activitate mai mare din partea investitorilor persoane fizice, care au dat ordine mai mari de cumparare”, a declarat Adrian Ceuca, directorul general adjunct al Broker Cluj.

Numarul investitorilor romani persoane fizice care au intrat la cumparare in luna iulie a ajuns la 11.733, cu 20% mai mult fata de luna iunie. Cresterea numarului investitorilor a dus si la cresterea lichiditatii, astfel ca de la luna la luna valoarea tranzactiilor este in continua crestere. Daca in urma cu patru ani valoarea totala a tranzactiilor se cifra la 268,87 mil. euro, in primele sapte luni din 2007 rulajele bursiere s-au marit de zece ori si au ajuns la 2,6 miliarde de euro. Vanzarile de actiuni efectuate de investitorii locali au ajuns la 328 mil. euro, de 2,8 ori mai mari fata de vanzarile din iulie 2006.

Una dintre cele mai importante tranzactii efectuate de rezidenti in luna iulie a fost cea prin care omul de afaceri Ioan Niculae a vandut 30% din capitalul companiei de asigurari, Asirom. Vienna Insurance Group a platit pentru pachet aproape 47 milioane de euro. Tot in luna iulie, SIF Oltenia a vandut 54,2% din capitalul social al companiei Altur Slatina, pentru aproape 9,5 milioane de euro. Cumparatorii pachetului au fost doua companii romanesti, Mecanica Rotes si Amicosotis, care s-au raportat cu detineri de 11,46% si, respectiv, 28,04% din companie.

Investitiile straine nete la BVB s-au ridicat luna trecuta la 32,2 mil. euro, in scadere cu 10% fata de luna iunie. Aceasta valoare a rezultat din cumparari in valoare de 187,84 mil. euro si vanzari de 155,57 mil. euro. Ponderea tranzactiilor realizate de straini in totalul schimburilor de pe bursa a scazut in iulie din cauza unei activitati mai intense a investitorilor locali. “Scaderea pietelor internationale a facut ca atentia strainilor spre Romania sa fie mai mica, ceea ce a dus la o scadere a investitiilor. Ma astept ca din septembrie-octombrie sa intre puternic la cumparare”, a precizat Ceuca. Cea mai activa luna a investitorilor nerezidenti a fost luna iunie, cand acestia au cumparat titluri in valoare de 230 milioane de euro.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite