Românii bogaţi ţin jumătate de miliard de lei în fonduri de investiţii internaţionale
Publicat la 26.01.2016, 06:52:37
Pragul minim de intrare într-un astfel de fond este şi de 1.000 de euro, motiv pentru care clienţii locali sunt în principal români cu disponibilităţi financiare ridicate.
Scăderea dobânzilor la depozitele bancare până la sub 1% pe an pentru euro alături de diversificarea pe care o oferă fondurile internaţionale au făcut ca acest segment de piaţă, încă unul de nişă pe plan local, să cunoască o dezvoltare accelerată în ultimii cinci ani.
În anul 2011 cele 43 de fonduri străine distribuite prin intermediul reţelelor bancare locale aveau strânse 86 de milioane de lei de la investitorii români, la finalul anului 2015, numărul de fonduri a urcat la 86, iar activele au ajuns la 513 mil. lei, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri.
„Majoritatea investitorilor în fondurile Pioneer deţin trei sau patru fonduri, adică au un portofoliu de fonduri, în timp ce unii clienţi investesc chiar şi în 10-15 fonduri“, a spus Florin Dolea, directorul executiv al Pioneer Asset Management.
mai multe, pe ZF
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
