Cu 20 de ani în urmă, salariul clasei medii formate din ingineri, economişti sau medici era de circa 3.000 lei, adică aproximativ 100 de dolari la cursul de atunci, se arată într-un comunicat al companiei. Un apartament comunist cu două camere se putea achiziţiona cu 140.000 lei, adică cu 46 de salarii medii.
In prezent, salariul net al aceleiaşi categorii profesionale este de aproximativ 2.000 lei, în timp ce dolarul este de circa 3 lei. Astfel, salariul mediu este de aproximativ 666 dolari. Acelaşi apartament de două camere costă acum circa 250.000 de lei, adică 125 de salarii, potrivit unui studiu realizat Impact SA.
Peste 90% din locuinţele de pe piaţa autohtonă sunt reprezentate de fondul locativ vechi, iar 85% din acestea sunt tranzacţionate de proprietari-persoane fizice, spune lui Popp. Astfel, preţul de vânzare al caselor este stabilit de proprietari şi nu de un grup de entităţi comerciale.
In prezent, în România sunt aproape opt milioane de proprietari de locuinţe vechi, din care doar 4-6% încheie tranzacţii efective. In acelasi timp, potrivit lui Popp, sunt peste un milion de potenţiali cumpărători şi numai 30-40% din ei reuşesc să cumpere. Ponderea locuinţelor noi este sub 10% din totalul tranzacţiilor imobiliare din aceşti 20 de ani.
Impact Developer & Contractor SA este cotată la Bursa de Valori Bucureşti şi a dezvoltat până acum 16 zone rezidenţiale, în cinci oraşe din România.