Economia României a revenit pe creştere de mai multe trimestre, dar problemele pe piaţa bancară nu dau înapoi. Dimpotrivă. În septembrie, restanţele populaţiei şi firmelor la bănci s-au majorat cu jumătate de miliard de lei, la 20,6 miliarde de lei. Creşterea a fost generată aproape exclusiv pe latura creditelor în valută, unde restanţele au ajuns luna trecută la 11,5 miliarde de lei sau 8% din toate creditele în valută acordate de bănci.
În schimb, restanţele la împrumuturile în lei s-au menţinut la 9,2 miliarde de lei. În ultimii ani, problema întârzierilor la plata ratelor a apăsat tot mai mult pe bilanţul băncilor. În ultimii trei ani, restanţele au crescut de aproape 10 ori. În consecinţă, provizioanele de pierderi constituite de bănci s-au majorat de la 5,6 miliarde de lei în vara lui 2008 la 28,6 miliarde în august 2011, arată cele mai noi date ale BNR.





