Aglomeraţie mare zilele acestea la centrele de procesare foto. Românii s-au întors din vacanţă şi au adus cu ei sute, unii chiar mii de fotografii.

Numărul fotografiilor procesate în perioada de după sărbători se dublează. În medie, fiecare client scoate aproximativ 200 de poze, spun reprezentanţii magazinelor foto.

Fie că au fost plecaţi, fie că au stat acasă de sărbători, românii s-au fotografiat de sărbători! Volumul de poze procesate în această perioadă este comparabil cu cel de la sfârşitul verii, când turiştii se întorc din concediu.

"Avem pachete de 100, 200, 500 şi chiar 1.000 care merg foarte bine", a susţinut Marian Jan Dinică, şef centru foto.

Ca să-i tenteze pe clienţi să scoată cât mai multe fotografii, centrele foto au pregătit tot felul de promoţii. De exemplu, la trei filme procesate al patrulea este gratis.

În urmă cu doi trei ani, numărul celor care scoteau fotografii pe hârtie era mult mai mare. Acum foarte mulţi români şi-au cumpărat aparate foto digitale şi preferă să păstreze fotografiile pe un C.D. sau să le scoată acasă cu ajutorul unei imprimante foto.

Pe viitor, specialiştii apreciază că tot mai mulţi români îşi vor cumpăra aparate foto digitale, în special cele de dimensiuni mici. Sunt uşor de folosit şi ocupă puţin spaţiu.