Românii mai au de aşteptat cel puţin până în luna august pentru a putea candida pentru accesarea fondurilor structurale, potrivit unui comunicat remis, vineri, de Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti, în urma seminarului "Finanţărilor europene pentru creşterea competitivităţii".
Autorităţile vor furniza, până în august, potenţialilor beneficiari ghiduri orientative de finaţare comunitară pentru a putea începe proiectele care urmează să participe la selecţie.
Seminarul "Finanţărilor europene pentru creşterea competitivităţii" face parte din campania intensă derulată de CCIB, în vederea majorării capacităţii de absorbţie a resurselor puse la dispoziţia românilor de Bruxelles. "Dorim să răspundem unui număr cât mai mare de întrebări venite din partea firmelor“, a afirmat în deschiderea lucrărilor Nicolae Vasile, vicepreşedinte al CCIB.
Creşterea competitivităţii este una dintre cele şapte axe prioritare de intervenţie avute în vedere de autorităţile de la Bucureşti în formularea Planului Naţional Strategic de Referinţă pentru perioada 2007-2013. Planul Operaţional Sectorial, care vizează creşterea competitivităţii întreprinderilor româneşti, a fost trimis recent de către Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului pentru a fi avizat de către Comisia Europeană.
În prezent, Autoritatea de Management a programelor operaţionale sectoriale este în măsură să acorde doar informaţii cu privire la tipurile de proiecte eligibile. După ce Comisia va aproba programele naţionale, informaţiile necesare vor putea fi accesibile pe portalurile ministerelor ce gestionează domeniul respectiv, care vor asigura activităţi de call-center.
Programul sectorial de creştere a competitivităţii se adresează, în principal, IMM-urilor, care îşi vor putea deconta 70% din cheltuielile eligibile pentru investiţii în producţie şi mai puţin întreprinderilor mari, care au dreptul să deconteze 50% dintre acestea. De la acest program sunt excluse firmele din industria siderurgică, constuctorii de nave, industria de prelucrare primară a produselor agricole, activităţile de export, au afirmat experţii Autorităţii Naţionale pentru IMM şi Cooperaţie.
Românii pot candida la fondurile structurale din luna august
Publicat la 09.02.2007, 08:46:24
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
