money.ro
Piețe financiareMoney.ro

Românii pot cumpăra titluri de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 4,40% pe an

Publicat la 01.10.2021, 11:46:32

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Românii pot cumpăra titluri de stat TEZAUR cu dobânzi de până la 4,40% pe an

"Ministerul Finanţelor emite, începând cu 4 octombrie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi de 3,50%, 4% şi 4,40%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată", anunţă Ministerul Finanţelor.

Titlurile de stat pot fi cumpărate între 04 – 27 octombrie 2021 de la unităţile Trezoreriei Statului şi între 04 – 26 octombrie 2021 pentru mediul urban şi 04 – 25 octombrie 2021 pentru mediul rural, prin Compania Naţională Poşta Română.

Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans.

Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în oferta de economisire lansată de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe şi al Poştei Române.


 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite