Sprijinul nerambursabil este de 50.000 de euro pentru exploatațiile între 30.000 șI 50.000 de metri pătrați și de 40.000 de euro pentru cele cu suprafețe între 12.000 șI 29.999 dee metri pătrați. Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se va acorda sub formă de primă în două tranșe, astfel 75% din cuantumul sprijinului se acordă la încheierea deciziei de finanțare, iar restul de 25% se va acorda cu condiția implementării corecte a planului de afaceri, fără a depăși trei/cinci ani de la încheierea deciziei de finanțare.
PoțI beneficia de acest ajutor dacă ești persoană fizică înregistrată şi autorizată, dar șI dacă ai o întreprindere individuală sau familială sau chiar dacă deții un SRL.
Solicitantul trebuie însă să dețină anumite competențe și aptitudini profesionale – studii medii/superioare în domeniul agricol/veterinar/economie agrară, cunoștințe în domeniul agricol dobândite prin participarea la programe de instruire sau să îșI ia angajamentul de a dobândi competențele profesionale adecvate într-o perioadă de grație de maximum 36 de luni de la data adoptării deciziei individuale de acordare a ajutorului. În cazul studiilor de bază învăţământul minim obligatoriu este de 8 clase.
Românii pot primi până la 50.000 de euro de la Comisia Europeană
Publicat la 13.03.2015, 08:41:03
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
