România înregistra deja cele mai puține absențe de la serviciu din motive de boală dintre statele europene analizate de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, chiar înainte ca Executivul să înăsprească regulile privind concediile medicale. Potrivit datelor OCDE pentru anul 2024, un angajat român lipsea, în medie, doar 0,1 săptămâni pe an din cauza bolii, mult sub nivelurile raportate în nordul și vestul Europei.

Prin comparație, Norvegia înregistra 5,7 săptămâni de absență medicală pe an, Slovenia 5,1 săptămâni, Spania 5 săptămâni, iar Germania 3,5 săptămâni, cifre care au alimentat inclusiv dezbateri politice ample. Franța ajungea la 4,1 săptămâni, Finlanda la 4,8, iar Portugalia la 4. În partea inferioară a clasamentului se aflau Italia (0,6 săptămâni), Bulgaria (0,5), Grecia (0,2) și România (0,1).

OCDE subliniază însă că indicatorul măsoară strict absențele de la muncă din motive de boală, nu starea reală de sănătate a populației, iar diferențele pot reflecta factori culturali, legislativi sau economici, inclusiv teama de pierdere a veniturilor.

La doi ani după perioada surprinsă de aceste statistici, România a introdus o măsură suplimentară de descurajare a concediilor medicale. Prin OUG nr. 91/2025, adoptată la finalul lui 2025, Guvernul a stabilit ca, începând cu 1 februarie 2026, indemnizația de concediu medical să fie diminuată cu o zi, ceea ce înseamnă că prima zi de boală nu este plătită pentru majoritatea angajaților.

Premierul Ilie Bolojan a justificat decizia prin necesitatea combaterii abuzurilor și a dezechilibrelor din sistem, invocând impactul economic al certificatelor acordate nejustificat. Ulterior, în urma controverselor publice, Parlamentul a introdus excepții prin Legea nr. 64/2026, valabilă din 1 iunie 2026, pentru concediile de maternitate, risc maternal, îngrijirea copilului bolnav, programele naționale de sănătate și cazurile de spitalizare.

Pentru restul salariaților, regula primei zile fără indemnizație rămâne însă în vigoare, într-o țară care, potrivit celor mai recente date comparabile, muncea deja „bolnavă” mai mult decât oricare alta din Europa.