La sfârşitul lunii septembrie, în băncile din ţară se aflau aproape 30 de miliarde de euro, cu 40% mai mult decat în septembrie 2005. Depozitele aparţin atât persoanelor fizice, cât şi celor juridice.
Cu toate acestea, potrivit unui studiu Metro Media Transilvania, doar un român din 3 considera că situaţia financiară i s-a îmbunătăţit.
Studiul mai arată că doar 4% dintre români apreciaza că au o situaţie financiară mult mai bună decât anul trecut, în timp ce 27 % considera că stau mai bine ca anul trecut.
Cei mai mulţi dintre români, 44 la sută, nu simt nici o diferenţă, în timp ce 23 la sută consideră că au o situaţie financiară proastă sau mult mai proastă decât anul trecut. De altfel, doar 4 din 10 români care economisesc, reuşesc să aibă depozite mai mari de 15 mii de euro.



