money.ro
Actualitatemoney.ro

Românii suspecți în cazul furturilor de tablouri au arătat cum au pătruns în muzeu

Publicat la 18.06.2013, 18:21:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Românii suspecți în cazul furturilor de tablouri au arătat cum au pătruns în muzeu

Mihai Alexandru Bitu şi Eugen Darie au fost audiaţi luni, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), iar un alt suspect din acest caz, Radu Dogaru, va da declaraţii, miercuri, tot în faţa anchetatorilor veniţi din Olanda, au precizat sursele citate.

 

Potrivit aceloraşi surse, Darie le-a spus olandezilor că Dogaru a fost cel care a intrat în muzeul Kunsthal din Rotterdam, însoţit de o altă persoană, şi că nu se aştepta ca înăuntru să fie opere de artă de o valoare foarte mare.

 

Pe de altă parte, reprezentanţii DIICOT spun că nu a fost finalizată expertiza privind cenuşa ridicată din casa mamei lui Radu Dogaru, prin care să se afle dacă aceasta provine de la arderea tablourilor.

 

În 29 mai, Gabriela Neagu, de la Biroul de presă al DIICOT, a declarat, pentru MEDIAFAX, că cenuşa şi alte probe ridicate la percheziţiile făcute în casa mamei lui Radu Dogaru, una dintre persoanele arestate în cazul furtului de tablouri din Olanda, au fost trimise recent la experţi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite