Pentru Ciprian Vlad (31 de ani), proprietarul Zenonni Made To Measure, întrebarea valorează cel puţin 2.000 de euro pe comandă. Două atribute de început: este prima şi deocamdată şi singura croitorie de lux din ţară care, mai nou, poate să alimenteze garderobele politicienilor, ale oamenilor de afaceri, ale ambasadorilor sau diplomaţilor şi cu costume la comandă antiglonţ. O mişcare de imagine sau o nişă cu potenţial?
AVANTAJ COMPETITIV. „Şi una, şi alta“, răspunde scurt Ciprian Vlad, „e un produs vandabil care satisface anumite nevoi, speciale, ce‑i drept. Şi există o piaţă“. Chiar dacă nu o spune direct, Vlad vrea „ceva în plus“ faţă de competitorii care fac tot haine personalizate, dar care la dotarea standard a unui astfel de business adaugă «opţiuni» parcă trase la indigo.
De altfel, lista celor care oferă asemenea servicii în România nu este foarte lungă: înainte să se dezvolte brandurile autohtone Zenonni, „Alexandru Ciucu“ şi Dinasty, primii care şi‑au croit – la propriu – locul în piaţa locală au fost Casa Frumoasă Store, care vinde brandurile Scabal, Brioni, şi Tom Ford şi Alsa Boutiques, ce deţine franciza pentru brandul italian Ermenegildo Zegna, care face şi la comandă costume bărbăteşti.
Criza, explică Ciprian Vlad, a atins pe toată lumea, iar oamenii – în special cei avuţi – au devenit mult mai conservatori.
A apărut în loc ceea ce el numeşte „migraţia spre raportul corect calitate‑preţ. Şi noutatea aduce valoare adăugată“.
Se poate spune, deci, că Zenonni transformă în avantaj competitiv faptul că poate oferi, în plus faţă de serviciile clasice, şi un produs inovativ, costumul antiglonţ la comandă. „Ideea e nouă doar pentru piaţa locală. La noi nu e încă definită foarte bine nevoia asta de protecţie personală dar afară e un produs la care apelează mulţi“, spune antreprenorul. Clienţii vizaţi? „Toţi cei care vor protecţie personală, (ofiţeri de securitate, oameni de afaceri, demnitari), se îmbracă des la costum şi pun preţ pe aspectul estetic al acestei protecţii“, explică Vlad.
LA CERERE. Pe dinafară costumul e aproape imposibil de deosebit de unul obişnuit. Surpriza apare în clipa în care îl priveşti pe dinăuntru. Vlad povesteşte că ideea de a dezvolta un astfel de produs i‑a venit „de la o discuţie cu un client“. Iar de la idee la primul costum antiglonţ făcut „de probă“ a trecut mai bine de un an, timp în care „s‑a muncit mult pe partea de design şi realizare“. Pare simplu? Nu e chiar aşa.
Strict tehnic, costumul are în interior un kit antiglonţ „care are o anumită grosime şi nu avem dreptul să intervenim asupra lui în nici un fel pentru că e fabricat astfel încât să acopere anumite părţi vitale“, ţine să precizeze Ciprian Vlad. Principala problemă a designerilor şi croitorilor de la Zenonni a fost să găsească efectele de design cu ajutorul cărora să ascundă în interiorul costumului acest kit. Zenonni nu produce kiturile, ci le cumpără de la Stimpex, un producător autorizat de echipamente de protecţie antiglonţ.
„Comandăm kitul după măsurile clientului, evident respectând standardele în care se fabrică, şi doar îl înglobăm în costum. E un produs 100% legal“, subliniază omul de afaceri. Rezultatul: un costum care oferă protecţie pentru gloanţe de 9 milimetri şi arme cu viteză între 400–430 de metri pe secundă.
În funcţie de nivelul de protecţie dorit apare, însă, un inconvenient: în purtare nu este la fel de lejer ca un costum normal, plus că orice pachet suplimentar (alte calibre, protecţie antiînjunghiere) implică un alt nivel de grosime. Însă nimic nu e prea mult pentru un costum cu protecţie garantată. Cu atât mai puţin preţul.
Un costum „bespoke“ obişnuit are un preţ minim de circa 800 de euro, pe când costumul antiglonţ costă de la 2.000 euro în sus. La nici trei luni de când a început să‑l arate potenţialilor clienţi, Zenonni are deja şapte comenzi în lucru.
CÂT MAI EXCLUSIVIST. În paralel, Ciprian Vlad caută şi alte variante de creştere a businessului. Generalizând, deşi în această perioadă de criză bugetele de cumpărături ale clienţilor sunt mai mici, croitorii de lux continuă să se descurce bine. Divizia „su misura“ a Alsa Boutiques, de exemplu, a ajuns deja la 20% din vânzările totale pe România, care se ridică la 1,4 milioane de euro. Stil European, firmă care importă în România, prin Casa Frumoasă, stofele belgiene Scabal (de 14 ani) şi pe cele britanice Brioni (de 2 ani), a avut în 2009 – conform Ministerului Finanţelor – o cifră de afaceri de circa 1,1 milioane de euro, iar în 2010 a crescut cu peste 15%.
În cazul Zenonni Made To Measure vânzările au crescut cu 20% în 2010, conform lui Vlad, care evită însă să pomenească de cifra de afaceri exactă. Spune în schimb că anul trecut a vândut în jur de 600 de costume, la un preţ mediu de 800 de euro, plus aproximativ 1.300 de cămăşi, cu un preţ mediu de 100 de euro.Un calcul simplu arată că vânzările firmei înfiinţate în 2005 au depăşit jumătate de million de euro. În şase ani, Zenonni şi‑a creat o clientelă bine definită – circa 800 de clienţi –, formată în principal din politicieni, manageri de companii şi antreprenori. „Un costum bespoke este asemenea unui vin vechi, fiind rezervat doar degustătorilor cei mai rafinaţi“, compară Ciprian Vlad.
Spre deosebire de Scabal sau de Ermenegildo Zegna, care preiau comenzi locale pe care le trimit apoi în Belgia, respectiv Italia, de unde costumul gata croit se întoarce în ţară, Zennoni lucrează comenzile în atelierul propriu.
Un costum la comandă poate fi „made‑to‑measure“ – adică croiul standard este modificat după măsurile clientului, sau „bespoke“ – ceea ce presupune crearea unui tipar tăiat la milimetru pe măsurile şi după specificaţiile cerute de client, care să fie croit integral de mână. În showroomul Zennoni, de exemplu, clienţii au de ales între 2.500 de stofe diferite pentru costume şi aproape 8.000 de mostre pentru cămăşi; măsurătorilor ample de la preluarea comenzii li se adaugă alte două‑trei probe, pentru ajustări.
Citește mai mult despre Ciprian Vlad, românul care face costume blindate, în ediția de luna aceasta a MONEY EXPRESS
Românul care face costume blindate. Pe comandă
Publicat la 07.02.2011, 22:03:00
croitorie de lux
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
