money.ro
Piețe financiareCatalina Mares

Romgaz a început să plătească acţionarilor dividende suplimentare

Publicat la 28.12.2018, 09:04:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Romgaz a început să plătească acţionarilor dividende suplimentare

Valoarea dividendelor suplimentare se ridică la 716 milioane de lei, iar distribuirea acestora a fost aprobată în Adunarea Generală a Acţionarilor care a avut loc pe 6 decembrie 2018. Valoarea dividendului brut este 1,86 lei/acţiune, impozitul pe dividende fiind reţinut la sursă. Conform prevederilor Codului Fiscal, cota standard de impozitare a dividendelor este 5%.
"Plata dividendelor suplimentare 2018 este supusă prevederilor generale în materia prescripţiei, fiind prescriptibilă în termen de 3 ani de la data începerii plăţii. Ultima zi de plată a dividendelor suplimentare 2018 este 28 decembrie 2021", se arată într-un comunicat de presă al Romgaz.

Ministerul Energiei, acţionarul majoritar al Romgaz, a solicitat, în noiembrie, distribuirea de dividende suplimentare în valoare de 716 milioane de lei (1,86 lei/acţiune).
Aceasta deşi, pe 4 noiembrie, Consiliul de Administraţie al Romgaz aprobase distribuirea unor dividende suplimentare în valoare totală de de 501 milioane de lei (1,30 lei/acţiune).
Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 70% din acţiunile companiei, iar restul titlurilor sunt tranzacţionate la bursă.

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite