Romgaz îşi va dubla capacitatea de depozitare a gazelor naturale în următorii trei ani, de la 2,8 miliarde metri cubi la 5,5 miliarde metri cubi, a declarat, vineri, agenţiei NewsIn, directorul general al companiei, Alexa Iakob.
"Vom construi un depozit de gaze la Gherceşti în Oltenia şi vom extinde capacitatea de depozitare la toate depozitele existente", a spus directorul general al Romgaz.
Potrivit acestuia, Romgaz mai intenţionează să construiască un depozit şi la Roman-Mărgineni, în judeţul Neamţ, în parteneriat cu Gazprom sau Rompetrol, iar costurile de construcţie ale acestui depozit se ridică la circa 720 de milioane de euro. "Depozitul propriu-zis costă 360 milioane de euro, apoi perna de gaze, un strat care trebuie să rămână tot timpul în depozit, va costa cam tot atâta", a explicat Iakob.
Potrivit acestuia, Romgaz a propus atât Gazprom cât şi Rompetrol să devină parteneri la constucţia acestui depozit. "Până în prezent, Gazprom nu ne-a dat niciun răspuns, iar Rompetrolului i-am pus o condiţie, aceeaşi pe care am propus-o şi companiei Gazprom: aduceţi voi gaz de import, la preţ convenabil, ca să-l putem vinde împreună. Nici Rompetrol nu ne-a dat niciun răspuns, ne-au spus doar că vor face un studiu de fezabilitate", a mai arătat oficialul Romgaz.


