money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Romgaz si Gazprom ar putea discuta, in februarie, infiintarea depozitului de gaze

Publicat la 21.02.2007, 13:48:55

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Romgaz si Gazprom ar putea discuta, in februarie, infiintarea depozitului de gaze

Conducerea Romgaz s-ar putea întâlni cu reprezentanţii Gazprom până la sfârşitul lunii februarie, pentru a demara procesul de înfiinţare a depozitului de gaze de la Roman-Mărgineni, a declarat, miercuri, directorul general al Romgaz, Alexa Iakob.

'În prezent, aşteptăm ca reprezentanţii Gazprom să ne precizeze data la care va avea loc întâlnirea cu privire la demararea construirii depozitului de gaze de la Roman-Mărgineni. S-ar putea ca întâlnirea să aibă loc până la finele acestei luni sau, cel târziu, la începutul lunii martie', a precizat Iakob.

El a precizat că întâlnirea cu reprezentanţii Gazprom va avea loc la Moscova.
De asemenea, directorul general al Romgaz a precizat că a primit propuneri şi din partea Petrom pentru a înfiinţa depozite de gaze, în cadrul unui parteneriat. 'Nu sunt încă discuţii concrete. Trebuie întâi să studiem piaţa şi locaţiile unde acestea ar putea fi amplasate', a spus Iakob.

Potrivit acestuia, Romgaz va investi, în 2007, aproape 50 de milioane de dolari pentru dezvoltarea capacităţii de înmagazinare. 'De asemenea, vrem să creştem capacitatea de extracţie zilnică a gazelor naturale cu 100-120% până în 2012', a mai spus oficialul Romgaz.

În ceea ce priveşte fondul social pentru gaze, Iakob consideră că fiecare companie care decide să participe la acest fond ar trebui să contribuie cu acelaşi procent din profit.

La începutul acestei luni, directorul general al Romgaz declara, pentru NewsIn, că a primit o scrisoare de la Gazprom, prin care este invitată la discuţii pentru crearea unei societăţi mixte româno-ruse care să administreze depozitul de la Roman-Mărgineni şi importurile româneşti de gaze.

Potrivit declaraţiilor oficialilor Gazprom, făcute în timpul vizitei de anul trecut la Bucureşti, Romgaz şi Gazprom ar fi trebuit să înfiinţeze o companie mixtă care să se ocupe de importul de gaze şi de administrarea depozitului de hidrocarburi de la Roman -Mărgineni, judeţul Neamţ, care ar urma să aibă o capacitate de două miliarde de metri cubi de gaze.

Romgaz a transmis Gazprom un memorandum de înţelegere care trebuia semnat şi de partea rusă.
România importă, în prezent, gaze naturale prin mai multe companii intermediare, care percep comisioane pentru acest serviciu.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite