money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Romgaz vrea o termocentrală de la Termoelectrica în schimbul unei datorii de 50 de milioane euro

Publicat la 28.01.2008, 14:34:02

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Romgaz vrea o termocentrală de la Termoelectrica în schimbul unei datorii de 50 de milioane euro

"Avem o datorie de 50 milioane euro la Romgaz. Directorul general a venit la noi cu propunerea ca de aceşti bani să cumpere o termocentrală. Însă o centrală termoelectrică costă circa 500 milioane euro. Aşadar depăşeşte de circa zece ori datoria noastră şi nu este echitabil . I-am propus domnului Iakob un parteneriat (o societate de proiect în care Romgaz şi Termoelectrica să fie parteneri), care să dezvolte un proiect de modernizeze sau chiar un grup energetic nou cu tehnologia anilor 2008, care să respecte condiţiile de eficienţă şi de mediu. Şi noi şi cei de la Romgaz analizăm această propunere şi vom da un răspuns cât mai curând", a declarat luni pentru NewsIn directorul general al Termoelectrica, Ioan Ungureanu.

La rândul său, directorul general al Romgaz, Iakob Alexa, a declarat pentru NewsIn că "în acest moment, sunt faza de negocieri cu Termoelectrica şi depinde de amândouă părţile. S-a făcut un studiu, pentru a se vedea dacă se poate juridic dicuta despre asta. Acum suntem în negocieri pentru evaluarea mijlocului fix pentru retehnologizare. Nu ştim încă dacă vom cumpăra noi o centrală sau dacă intrăm în colaborare cu Termoelectrica".

Directorul Romgaz a menţionat că, "apoi va trebui modificat obiectul de activitate".

Reprezentanţi ai Romgaz declarau, la 6 iulie 2007, pentru agenţia NewsIn, că producătorul şi furnizorul de gaze naturale din România intenţionează să devină şi producător de energie electrică şi analizează orice oportunitate aflată în concordanţă cu strategia sa de diversificare a activităţii în privinţa utilizarării resurselor energetice.

"Interesul Romgaz în participarea la diferite proiecte pe piaţa de energie poate fi considerat un început motivat de obiectivele formulate în propria strategie: creşterea eficienţei utilizării resurselor energetice şi diversificarea activităţii", spuneau la acea dată reprezentanţii Romgaz.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite