Titlurile companiei au ajuns la pretul de 0,112 lei pe unitate, minimul atins de companie in ultimele doua luni. Compania a raportat joi pierderi de 23,4 mil. euro in trimestrul trei, de circa 12 ori mai mari decat cele din perioada similara a anului trecut. Valoarea tranzactiilor cu titlurile companiei a ajuns la 0,74 milioane de euro, plasandu-se pe locul patru in topul celor mai tranzactionate companii de la bursa. Titlurile Rompetrol Well Services, companie din grupul The Rompetrol, s-au depreciat vineri cu 1,25%, in timp ce titlurile Rompetrol SA (Vega), au pierdut pe bursa 3,74%.
Pierderile companiei s-au datorat, in special, diferentei dintre pretul titeiului Ural, care este rafinat de Rompetrol Rafinare, si pretul titeiului Brent, precum si reducerii marjei brute de rafinare a companiei. Pretul petrolului a urcat, vineri, cu peste doi dolari, depasind valoarea de 95 de dolari pe baril, pe fondul reducerii masive a stocurilor petroliere ale SUA, in apropierea sezonului de iarna.
Investitorii au asteptari mari de la companiile de utilitati
Saptamana care abia a inceput va fi caracterizata de acelasi simptom al lichiditatilor mici, din cauza scepticismului tot mai accentuat al investitorilor, potrivit analistilor.
Transelectrica nu poate salva mereu statisticile, asa cum a facut-o joi si vineri.
Pentru a doua zi consecutiv, vineri, tranzactiile cu actiunile Transelectrica (TEL) au salvat bursa de apropierea de pseudorecordul celei mai mici valori a tranzactiilor din acest an. Tranzactiile cu titlurile TEL au valorat 2,4 milioane de euro (opt milioane de lei), adica mai mult de un sfert din totalul de 9,1 milioane de euro (30,5 milioane de lei) al rulajului pietei principale a Bursei de Valori Bucuresti (BVB). Lichiditatea pietei Rasdaq a depasit cu numai jumatate de milion de euro pe cea a Transelectrica.
“Nu cred ca investitorii de retail cumpara TEL ca sa se refugieze intr-un plasament considerat mai sigur decat alte titluri. Cand piata scade, putine titluri cresc si, de obicei, doar atunci cand companiile respective fac obiectul unor evenimente cum sunt preluarile, ceea ce nu este cazul Transelectrica (TEL)”, a declarat pentru Business Standard Florin Catinas, directorul general adjunct al societatii de administrare a activelor financiare Investica Asset Management.
“Pe de alta parte, faptul ca SIF Oltenia a achizitionat masiv actiuni TEL lasa sa se intrevada anumite asteptari ale unor investitori institutionali, care cred, probabil, ca evolutia titlului acestei companii de utilitati ar putea sa se relanseze prin simpatie cu cea a altei companii de utilitati, Transgaz, de la care lumea asteapta un comportament bun la cota bursei”, adauga Florin Catinas.
Auspiciile sub care incepe aceasta saptamana nu sunt deloc favorabile. “Sunt de asteptat lichiditati in continuare scazute. Se pare ca marea majoritate a investitorilor a deprins o «afinitate» pentru stirile negative”, spune directorul Investica Asset Management.
“Se spune ca greu poate fi intoarsa o tendinta ca aceea de crestere, care a durat la noi din noiembrie-decembrie, anul trecut, pana la inceputul lunii august, anul acesta. Totusi, niciunul dintre indicii bursei nu a dat semne ca ameninta maximele din iulie”, spune Catinas. Indicele BET-FI al celor cinci societati financiare (SIF) a fost singurul dintre indici care a inchis vineri pe plus, cu 0,07%, pana la 78.724,01 puncte. Indicele BET-C a inchis in scadere cu 0,63%, pana la 6.872,21 puncte. Indicele BET a coborat cu 0,41%, pana la 9.921,68 puncte.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.