Rompetrol Group a depus joi o plângere la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în care denunţă abuzurile repetate ale reprezentanţilor autorităţii si depaşirea flagrantă a atribuţiilor conferite de lege. Acestea implică, potrivit Rompetrol, impunerea derulării ofertei publice pentru Rompetrol Rafinare şi recenta ordonanţă de suspendare a dreptului de delistare a societăţii de pe bursă.
Conform legii pieţei de capital Grupul petrolier, controlat de KazMunaiGaz, a solicitat de pe 13 mai emiterea în regim de urgenţă a unui decizii referitoare la anunţul de retragere a acţionarilor Rompetrol Rafinare, după ce oferta de preluare s-a încheiat cu succes. În urma ofertei, participaţia Grupului s-a majorat de la 76% la 98,6% din acţiunile Rompetrol Rafinare.
În schimb CNVM a emis la sfârşitul lui iulie o ordonanţă prin care bloca retragerea acţionarilor rămaşi în companie şi delistarea, până la clarificiarea situaţiei obligaţiunilor scadente în septembrie. Astfel, Rompetrol Group cere revocarea acelei ordonanţei, considerând-o nelegală şi discriminatorie şi pune la îndoială independenţă şi competenţa autorităţii.
Acţionarii Rompetrol Rafinare au decis majorarea capitalului social cu 450 de milioane de lei pentru a rambursa parţial obligaţiunile scadente la 30 septembrie, din suma totală, de 2,4 miliarde lei. Restul obligaţiunilor, care vor ajunge la scadenţă, se vor converti în acţiuni, iar statul va redeveni acţionar la Rompetrol Rafinare.
Rompetrol solicită CNVM despăgubiri de 50 de mil. dolari
Publicat la 06.08.2010, 12:57:35
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
