Regia Naţională a Pădurilor Romsilva şi-a programat investiţii de 328 de milioane de lei pentru 2007, de două ori mai mult decât anul trecut, iar principalul obiectiv ţine de construcţia de drumuri forestiere, a declarat, miercuri, directorul general al Romsilva, Simion Maftei.
Acesta a precizat că principalele obiective pentru 2007 urmăresc construcţia de drumuri forestiere, lucrări de corectare a torenţilor şi modernizarea bazei tehnico-materiale a unităţilor silvice.
În egală măsură, un obiectiv principal al Regiei va fi în acest an, gestionarea durabilă a pădurilor pe care le are în administrare, respectiv patru milioane de hectare.
"Planul de priorităţi pentru 2007 a trebuit să ţină cont de diminuarea suprafeţei pădurilor de stat rămase în administrarea Romsilva, ca urmare a procesul de retrocedare şi, implicit de diminuare a pricipalelor surse de venituri", a spus Simion Maftei.
Pentru 2007, Romsilva estimează că va realiza un profit de 76 de milioane de lei, în principal din exploatarea masei lemnoase, din comercializarea animalelor sau din silvoturism. Romsilva a realizat un profit de 75 de milioane de lei în anul 2006, mai mult cu cinci milioane de lei în raport cu estimările.
Romsilva dispune de un buget de un miliard de lei, în 2007.
Romsilva investeşte peste 320 de milioane de lei, dublu faţă de anul trecut
Publicat la 14.02.2007, 10:15:44
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
