money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Romstal Leasing vrea o crestere de 30% a volumului contractelor in 2007

Publicat la 02.02.2007, 11:28:59

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Romstal Leasing vrea o crestere de 30% a volumului contractelor in 2007

Compania Romstal Leasing, recent achiziţionată de grupul belgian KBC, ţinteşte în 2006 o creştere cu 30% a volumului bunurilor finanţate şi un randament similar pentru profit, a declarat, vineri, pentru NewsIn, directorul de marketing al firmei, Ionuţ Chirilă.

'Vrem să creştem cu 30%, undeva pe la 150 milioane euro', a afirmat Chirilă, prognozând creşterea valorii bunurilor finanţate. Compania Romstal Leasing a finanţat, anul trecut, 4.650 de contracte de leasing, în valoare totală de 139,2 milioane euro, în creştere cu 93% faţă de anul 2005, iar valoarea bunurilor finanţate a ajuns la 116,8 milioane de euro, în creştere tot cu 93% faţă de 2005.

Socieatea de leasing a lansat, în februarie, o ofertă specială pentru contractele de leasing financiar, reducând dobânda de la 6,95% la 6,75%.

Pentru 2007, Romstal Leasing intenţionează să obţină o cotă de piaţă de 4,6% şi o creştere a numărului de contracte mai mare decât ritmul prognozat pentru piaţa de leasing, care se situează la 15-20%.

Din 2007, Romstal Leasing oferă un serviciu de leasing instant prin SMS. 'Din februarie 2007, vom extinde acest produs pentru persoanele juridice, astfel încât clientul va putea trimite CUI-ul de pe mobil, la numărul 1401 şi va primi instant, prin SMS, răspunsul la cererea sa de finanţare', declara, recent, Chirilă.

În 2006, leasingul instant a însemnat afaceri de 9,5 milioane de euro pentru Romstal Leasing, adică 8% din totalul finanţărilor Romstal Leasing, şi a fost disponibil doar prin internet. La finalul anului 2006, în portofoliul companiei, autoturismele reprezentau 43%, vehiculele comercialele 42%, motocicletele 2,5%, echipamentele 6,5%, iar leasingul imobiliar 6%.

Romstal Leasing IFN S.A. finanţează în sistem leasing financiar autoturisme, autoutilitare, motociclete, vehicule comerciale grele, echipamente şi imobile.

La finalul anului 2006, belgienii de la KBC, unul dintre cele mai importante grupuri financiare din Europa Centrală şi de Est, au anunţat achiziţia de preluare al pachet a Romstal Leasing şi INK Broker de Asigurări, pentru suma de 70 milioane euro. Tranzacţia urmează să fie finalizată în luna martie a anului 2007.

KBC a încheiat primele nouă luni ale anului 2006 cu un profit net de 2,79 miliarde euro. Reamintim că grupul belgian KBC a fost prezent în cursa pentru privatizarea Băncii Comerciale Române, câştigată în cele din urmă de austriecii de la Erste Bank.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite