money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Romstal s-a extins pe piaţa din Serbia prin preluarea companiei private Doming d.o.o.

Publicat la 13.12.2007, 11:52:37

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Romstal s-a extins pe piaţa din Serbia prin preluarea companiei private Doming d.o.o.
"Extinderea Romstal în Serbia se înscrie în planurile de dezvoltare a companiei către noi pieţe, preconizate pentru acest an. Principalele avantaje ale Doming d.o.o. care ne-au determinat să luăm decizia de preluare, au fost în primul rând experienţa şi notorietate companiei pe piaţa din Serbia, infrastructura solidă şi reţeaua extinsa de magazine", a precizat director de dezvoltare al Romstal, Enrico Perini.

Compania Doming d.o.o. deţine 25-30% din piaţa materialelor pentru instalaţii din Serbia, fiind a doua companie de profil din această ţară. Cu o cifră de afaceri estimată la sfârşitul anului 2007 la peste 23 milioane euro, Doming d.o.o. are acoperire naţională prin reţeaua de distribuţie dezvolată pe întreg teritoriul Serbiei. Magazinele partenere acoperă 70% din teritoriul ţării - 20 de puncte de vânzare comercializează exclusiv produsele firmei Doming, şi alte 40 de magazine comercializează şi produse de profil ale altor firme producătoare.

Reţeaua proprie este formată din nouă magazine localizate în principalele oraşe din Serbia - trei în Belgrad şi câte unul în Nis, Novi Sad, Cuprja, Pozarevac, Loznica, Pojega. La aceste magazine se adaugă şi un centru logistic în Simnovci, aflat la 30 kilometri de Belgrad.

Romstal a inaugurat în 2007 nouă noi filiale, nouă reprezentanţe de tip franciză, două depozite şi un magazin cu autoservire în Bucureşti. În acest an, investiţiile la nivel naţional şi internaţional alocate dezvoltării companiei Romstal s-au ridicat la cifra de aproximativ 50 de milioane euro.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite