Romtelecom: convorbiri nelimitate in retea pentru 37 lei, fara TVA
Publicat la 27.05.2007, 13:09:26
Romtelecom lansează un abonament cu convorbiri nelimitate în propria reţea, indiferent de palierul orar, pentru aproximativ 37 de lei fără TVA. Potrivit NewsIn, clienţii care vor trece la noul abonament Confort Nelimitat vor primi, de asemenea, o reducere de 33% pentru apelurile către numerele de telefonie mobilă din România. Astfel, tariful va ajunge la 9 eurocenţi pe minut, fără TVA.
Abonamentul Confort Nelimitat are cel mai mic preţ din întreaga Europă, comparativ cu ofertele foştilor operatori de stat din alte ţări europene.
Pentru toate celelate abonamente, Romtelecom oferă beneficii precum: convorbiri gratuite nelimitate în reţeaua Romtelecom în afara orelor de vârf, pentru abonamentele Confort 50 şi Confort 200 şi tarife reduse la apelurile efectuate în reţea la abonamentul Confort Standard.
Romtelecom mai anunţă reducerea tarifelor la apelurile pentru convorbirile internaţionale, la 9,99 eurocenţi pe minut, către reţelele de telefonie fixă din toate ţările membre ale Uniunii Europene, Norvegia, Elveţia, Israel şi Islanda, precum şi către reţelele fixe şi mobile din SUA şi Canada.
De asemenea, compania va reduce şi valoarea abonamentului social până la 3,9 euro pe lună. Abonamentul social este acum disponibil pentru toţi pensionarii care au un venit de sub 180 de lei pe lună.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
