"Spre ca declaraţia mea politică de astăzi (n.r. miercuri) să nu alimenteze vreun nou scandal. Ar fi nefiresc ca ea, declaraţia, să fie interpretată ca un atac împotriva directorului SRI. Sau, Doamne fereşte, ca o provocare pe agenda USL. În definitiv nu îi cer puternicului şef al celui mai puternic serviciu secret din România decât să îşi facă datoria pentru care este plătit din bani publici. Să răspundă unui atac împotriva siguranţei naţionale", afirmă liberalul în declaraţia politică remisă, miercuri, presei.
Liberalul îşi exprimă convingerea că înregistrările discuţiilor de săptămâna trecută ale staff-ului PNL şi USL nu sunt "o simplă interceptare ilegală". În context, el a spus că dacă ar fi fost vorba în acest caz de o interceptare ilegală, urmată de devoalarea ei către opinia public, acest lucru nu ar fi reprezentat un act ostil la adresa statului, ci doar o infracţiune de drept comun.
În opinia sa, respectivele interceptări reprezintă un atac la siguranţa naţională.
"În primul şi în primul rând, prima interceptare s-a produs în sediul unui partid politic. Fapt deosebit de grav. Acolo nu se aflau simplii liberali, ci şefi de organizaţii, vicepreşedinţi ai partidului, miniştri şi, în plus, parlamentari - demnitari de prim rang ai statului român, în frunte cu Crin Antonescu care este nu numai preşedinte PNL, nu numai candidat la cea mai înaltă funcţie în stat, nu numai copreşedinte USL, ci şi, prin însuşi faptul că este plasat în fruntea Senatului, el deţine a doua poziţie de conducere în România. Nu este mai puţin important faptul că nu era o reuniune oarecare. Era un bilanţ al modului în care reprezentanţii PNL au condus o serie de ministere, o discuţie asupra strategiei lor viitoare şi, nu mai puţin, acolo au fost semnalate disfuncţionalităţi în modul de lucru al Guvernului şi al USL. Toate aceste lucruri s-au aflat pe agenda staff-ului PNL într-o perioada extrem de tensionată, taxată de primul-ministru drept criza majoră a USL şi, implicit, a guvernării în această alianţă", spune liberalul.





