ROȘIILE românești DISPAR de pe piață!
Publicat la 02.08.2018, 04:37:36
„Sunt culturi la producţiile româneşti cărora o să le simţiţi lipsa începând din august, de exemplu la tomatele din câmp. Or fi şi altele”, a declarat pentru „Adevărul” Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Şi grâul şi rapiţa au fost victime clare ale ploilor. Moldova este regiunea cea mai afectată, nici la ora asta nu se poate recolta grâul. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, preciza săptămânile trecute că fenomenele meteorologice nefavorabile şi grindina au generat pierderi „extraordinare de producţie” pentru fermierii care deţin culturi de rapiţă, în momentul recoltării, sau chiar înaintea recoltării.
Şi în celelalte zone, Muntenia, Dobrogea, au rămas însemnate suprafeţe de mazăre nerecoltată, pentru că, neputându-se recolta la timp, ea s-a degradat în totalitate.
mai multe, pe adevărul
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
