"Vrem ca până în anul 2015 să atingem ţinta stabilită iniţial pentru anul 2020, şi anume aceea de a scoate din sărăcie un număr total de 580.000 de persoane. Aceasta este principala mea preocupare în funcţia de ministru al Muncii şi pot să spun că deja un număr de aproximativ 290.000 de persoane au fost scoase din sărăcie. În ceea ce priveşte restul persoanelor, până la 580.000, scoaterea din zona de sărăcie se va face prin aplicarea unei noi viziuni în aceea ce priveşte politicile sociale, dar şi prin adoptarea unui proiect de lege privind economia socială. De asemenea, pledăm pentru înfiinţarea întreprinderilor sociale, dar şi pentru promovarea unei noi strategii în sfera persoanele vârstnice", a afirmat Rovana Plumb, potrivit Agerpres.

 

Noii miniştri ai Cabinetului condus de către Victor Ponta şi cei cu portofolii noi au fost audiaţi marţi, între orele 9,00-13,00, în comisiile de specialitate, iar votul în plenul reunit al Parlamentului este programat să aibă loc la ora 15,00.

 

Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, miniştrii care şi-au păstrat portofoliile nu vor fi audiaţi.