Insa Rove nu este dispus sa isi ceara scuze pentru nimic - nici pentru “eliminarea” Valeriei Plame Wilson, nici pentru ca a nu-mit-o pe Hillary Rodham Clinton candidat cu “defectiuni iremediabile”, nici pentru ca a pus la indoiala angajamentul lui Max Cleland in combaterea terorismului, nici pentru ca a adus Partidul Republican la cea mai joasa cota de popularitate de o generatie incoace. Si nici pentru contributia avuta la divizarea politicii americane. 

Este dificila aducerea de simpatie pentru cineva atat de nepocait ca Rove, cineva care aproape recunoaste ca partidul sau este “putin in spatele curbei”, cand vine vorba de alegatori. Este inutil sa asteptam vreun semn ca un deceniu in centrul structurilor politice si de guvernamant a taiat din sublima incredere in sine a influentului strateg de la Casa Alba, si tot ce auzim sunt ecourile unei presedintii izolate.

Cu toate acestea, ar fi o greseala pentru democrati - sau alti republicani - sa creada ca “Rovismul” a expirat si ca s-a scris ultimul capitol in aceasta carte. Eroarea ar constitui-o presupunerea ca scopul lui Rove este legat de cariera lui George W. Bush. Acest scop a fost si este dominarea Americii de catre un anume tip de republicanism.

Primele mele conversatii cu Rove au fost dominate de cunostintele lui enciclopedice despre loialitatile politice schimbatoare ale Sudului. Contributia lui Rove, specialist in e-mailuri directe, a fost intelegerea sa ca popularitatea individuala a candidatilor republicani ar putea fi transformata intr-un avantaj institutional pentru intregul Partid Republican. Procesul a inceput la nivel prezidential, chiar inaintea lui Rove, cu Ronald Reagan si George Bush Senior. Dar Rove a adus procedura la nivel de inalta arta in Texas, si apoi, in mod spectaculos, in toata tara.

Cand Bush a fost ales guvernator al statului Texas in 1994, a fost o victorie singuratica. Dar a pariat pe propria popularitate in urmatorii sase ani, obtinand o majoritate republicana in legislatura, identificandu-si cu asiduitate suporterii, inundandu-i cu mesaje ce indemnau la alegerea altor republicani - transformand practic Texasul intr-un stat monopartidist. 

In calitate de presedinte, a procedat la fel si pentru castigarea alegerilor din 2002 si 2004. La alegerile de anul trecut, formula a esuat spectaculos, victima a razboiului din Irak, scandalurilor din Congresul Republican, incompetentei in tratarea problemelor provocate de uraganul Katrina, esecului asistentei sociale si al reformei imigratiei. Rove nu a avut o solutie pentru aceste probleme, decat sa invinuiasca democratii pentru o parte dintre ele.

Dar, daca il cunosc pe Rove, probabil se gandeste deja la alegerile de dupa 2008, planuind cum sa solidifice sustinerea pentru republicani si cum sa bata cuie noi in democrati. Jocul lui a fost intotdeauna pe termen lung si intens, si cu o atentie la detalii pe care putini o pot egala. Un asemenea manager va gasi intotdeauna candidati care sa accepte bucurosi ajutorul. Nimeni nu ar trebui sa coboare garda doar pentru ca Rove este temporar eclipsat.
 
David Broder, castigator al  premiului Pulitzer,
este unul dintre cei mai reputati comentatori
de politica externa ai publicatiei Washington Post.