Divizia de real estate a grupului RTC, Rimobi, are în plan ca în următorii 3-4 ani să construiască câteva sute de apartamente în Sibiu şi Bucureşti, dar vizează totodată şi investiţii în proiecte „office” în special în Capitală, a declarat directorul executiv al diviziei, Mariana Radu.
Potrivit reprezentanţilor companiei, lucrările primului proiect imobiliar Theresianum, care urmează a fi ridicat la Sibiu, au fost demarate încă din luna aprilie 2008 şi au ca termen de finalizare luna octombrie a anului 2009. Investiţia de şapte milioane euro va aduce în proiectul de pe malul Cibinului 120 de apartamente, după ce iniţial compania anunţase că va construi 97 de locuinţe cu una, două şi trei camere.
"Piaţa imobiliară a decis că trebuie să regândim un pic acest proiect. Aşa că am decis să recompartimentăm o parte din apartamentele de trei camere în locuinţe de două camere şi respectiv garsoniere, iar acest lucru a dus la sporirea numărului de unităţi locative de la 97, câte au fost anunţate iniţial, până la 120 », a spus Mariana Radu.
Ansamblul rezidenţial va fi construit pe un teren de aproximativ 3.800 de metri pătraţi (mp), fiind format din trei imobile, legate funcţional la nivelul subsolului şi care se înalţă pe şase niveluri. Suprafaţa construită desfăşurată va fi de 11.300 mp din care apartamentele vor ocupa 9.330 mp. Complexul va pune la dispoziţia locatarilor mai mult de 100 de locuri de parcare subterane şi supraterane, 500 mp de spaţiu verde, pentru relaxare şi un loc de joacă special amenajat şi mobilat pentru copii.
Sursa: NewsIn
RTC are în plan construirea a câteva sute de apartamente în Sibiu şi Bucureşti în următorii 3-4 ani
Publicat la 28.09.2008, 11:27:15
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Dronă marină cu explozibil, distrusă în apropierea platformei Neptun Deep. Radu Miruță: „A fost securizată infrastructura critică!”

Actualitate
S-a terminat exodul românilor în Europa? Poți lucra pentru străinătate fără să pleci din România

Actualitate
O pensionară din Oradea a câștigat peste 10 milioane de euro la Loto 6/49, cel mai mare premiu din istoria loteriei: „O minune care mi-ar putea salva viața”

Actualitate
Orașul care a dat cel mai slab premier din ultimii 36 de ani se laudă cu cei mai iuți ardei din România
Actualitate
