Grupul RTC inteţionează să vândă trei afaceri unor companii multinaţionale, pentru a finanţa atât listarea companiei la Bursa de Valori, cât şi investiţii pe pieţele bursiere interne şi externe, a anunţat, luni, la The Money Channel, fondatorul RTC, Octavian Radu.

"Probabil că în anul acesta şi în următorul an am să mă despart de trei afaceri care nu sunt pe linia grupului, care sunt atipice şi care cred că a sosit momentul să le preia firme multinaţionale, care focusează de ani de zile şi la nivel mondial pe astfel de afaceri", a declarat Octavian Radu, preşedintele celei mai mari companii de papetărie din România, care în anul 2006 a atins un record propriu al cifrei de afaceri, de un miliard de lei, cu un ritm de creştere constant de 15, 25, chiar 30% pe an.

Fondatorul RTC a spus că restul grupului este axat pe distribuţie ne-gross sau retail, iar în momentul în care va reuşi să vândă cele trei linii de business, se va concentra pe listarea companiei la Bursa de Valori, pentru a putea să înceapă să vândă acţiuni. Preşedintele RTC a precizat că orizontul de timp pentru acest obiectiv "poate să fie la sfârşitul anului viitor, sau în 2009 cel mai târziu".

RTC a mai vândut în trecut alte două firme unor companii multinaţionale. Este vorba de Elicos, care acum se află în proprietatea unei companii greceşti şi fiema Antalis, aflată în proprietatea unei companii multinaţionale din Franţa.