Ministerul Economiei și-a bugetat pentru anul acesta cheltuieli totale în valoare de 6 milioane lei cu paza și întreținerea a ceea ce reprezintă participația României la ceea ce a mai rămas din combinatul minier neterminat de îmbogățire a minereurilor acide cu conținut de fier de la Krivoi Rog din Ucraina, proiect "multinațional" gigant al țărilor din fostul bloc socialist, demarat în anii ’80 și abandonat în urmă cu mai bine 20 de ani, în 1998, și în care se estimează că statul român a "îngropat" circa 1 miliard de dolari. Suma bugetată pentru anul în curs este cu aproape 50% mai mare decât cea alocată în 2018, de puțin peste 4 milioane lei. În 2017 și 2016, cheltuielile statului la Krivoi Rog s-au cifrat la 3,9 milioane lei, respectiv 3,75 milioane lei.   Banii reprezintă decontarea cheltuielilor efectuate de firmele românești care se ocupă cu întreținerea și paza obiectivelor realizate de România la combinat. Acestea sunt ARCOM SA, ARCIF SA și Uzinexport SA.   "În prezent, pe platforma CIM Krivoi Rog își desfășoară activitatea aproximativ 90 de persoane", au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții Ministerului Economiei, care asigură, potrivit legislației în vigoare, fondurile necesare decontărilor. Aceștia au transmis că la majorarea bugetului pentru anul 2019, față de 2018, au fost luate în calcul riscul de depreciere a monedei naționale ucrainene, grivna, dar și a leului, față de dolarul american, creșterea contribuțiilor sociale datorate pe salariile angajaților firmelor românești care activează la Krivoi Rog, precum și majorarea salariului minim pe economie. În plus, au invocat și Legea finanțelor publice, care prevede că, pentru o execuție bugetară prudentă, ordonatorii principali de credite rețin inițial 10% din creditele bugetare aprobate pe fiecare destinație, procentul fiind ulterior alocat în semestrul II al anului, după ce Guvernul și Consiliul Fiscal examinează situația bugetară de la acel moment.   Articolul integral pe PROFIT.RO