money.ro
Actualitatemoney.ro

Rusia afiseaza o crestere economica puternica

Publicat la 05.03.2007, 14:52:22

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Rusia afiseaza o crestere economica puternica

Rata anualizată de creştere a produsului intern brut (PIB) al Rusiei pe luna ianuarie s-a situat la 7,2%, mai puţin decât în decembrie când a afişat o mjorare a indicatorului cu 7,4%, arată, luni, raportul lunar al ministerului rus al economiei, preluat de Reuters.

Raportul subliniază că inflaţia a fost controlată în ianuarie cu ajutorul creşterii ofertei de bunuri şi de servicii, al scăderii aşteptărilor inflaţioniste şi al stopării majorării tarifelor produselor industriale.
Ministrul rus al economiei, Gherman Gref, a spus reporterilor că indicele preţurilor de consum a crescut cu 2,5% în perioada ianuarie-februarie. Inflaţia a stagnat la 0,8% în februarie.

Comerţul cu amănuntul a crescut cu 13,5%, încurajat de creşterea veniturilor şi a împrumuturilor şi a fost motorul creşterii economice a Rusiei, potrivit raportului guvernamental.

"Continuarea creşterii cererii din piaţa internă şi a investiţiilor reprezintă factorul principal al creşterii economiei ruseşti pe termen scurt", se spune în raportul citat.

Economia Rusiei a avut o creştere accelerată, în pofida scăderii preţului mediu al barilului de petrol rus cu 14%, în ianuarie, faţă de decembrie 2006, până la valoarea de 50 de dolari.
În 2006, PIB-ul Rusiei a crescut cu 5,5%.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite