Rusia are propriul plan de salvare a finanţelor mondiale
Publicat la 27.10.2008, 08:48:20
"Sistemul financiar mondial este neadecvat condiţiilor în care trăim’, a declarat prim vicepremierul rus Igor Şuvalov la canalul de televiziune de stat Vesti. Fără a prezenta detalii, Şuvalov a declarat că propunerile lui Medvedev cuprind "măsuri pentru (a revizui) cadrul financiar internaţional, privind modul cum ar trebui să funcţioneze instituţiile financiare internaţionale şi privesc, de asemenea, reglementările naţionale".
Oficialul rus a menţionat că Rusia nu şi-a propus să se izoleze de restul lumii în timpul crizei, subliniind că este parte a economiei mondiale. Dacă economia mondială suferă, creşterea economică a Rusiei va fi afectată, a arătat prim vicepremierul rus. Unii analişti spun că actuala criză, împreună cu ieftinirea materiilor prime şi a combustibililor, va pune capăt boom-ului economic al Rusiei, care a reanimat ambiţiile Moscovei de a deveni una din marile economii ale lumii şi un jucător politic de talie mondială.
Medvedev a susţinut însă, săptămâna trecută, că turbulenţele dau Rusiei şansa să-şi modernizeze economia şi să ajungă la un rol mai important la scară mondială. Planul lui Medvedev va fi prezentat la summitul G20 din 15 noiembrie, de la Washington.
La eveniment vor participa reprezentanţii celor mai mari economii ale lumii, dar şi mari ţări emergente precum China, India, Brazilia şi Rusia. Sunt invitaţi la reuniune şi şefii Băncii Mondiale, Fondului Monetar Internaţional (FMI), ONU şi Forumului Financiar pentru Stabilitate.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
