Rusia se laudă cu însângerarea Ucrainei: În prima zi, ne-am îndeplinit toate țintele
Publicat la 25.02.2022, 09:42:17
Rusia consideră că şi-a îndeplinit ”cu succes” toate obiectivele stabilite în prima zi a invaziei Ucrainei, unde bombardamente şi confruntări armate s-au soldat cu aproape 140 de morţi, potrivit autorităţilor ucraiene, relatează AFP.
”Toate sarcinile grupurilor de militari din Forţele armate ale Federaţiei ruse din această zi au fost îndeplinite cu succes”, a anunţat joi un purtător de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov. Rusia nu avea ”alt mijloc” să se apere, decât trimiţându-şi forţele în Ucraina, s-a justificat joi preşedintele rus Vladimir Putin, în prima zi invaziei forţeloor ruse a Ucrainei.
”Ceea ce se întâmplă în prezent sunt măsuri constrânse, pentru că nu ni s-a lăsat niciun alt mijloc de a proceda altfel”, a declarat liderul de la Kremlin într-o reuniune, transmisă la televizor, cu oameni de afaceri, la Moscova. ”Riscurile la adresa securităţii create erau de aşa natură că era imposibil să reacţionăm altfel”, a subliniat el. Putin a subliniat intransigenţa Kievului şi Occidentului în privinţa revendicărilor în domeniul securităţii ale Rusiei. ”Ei ne-ar fi putut face să ne confruntărm cu asemenea riscuri, încât n-am ştiut dacă ţara ar fi supravieţuit”, a subliniat Putin, care cere de săptămâni de zile ca Ucraina să nu adere niciodată la NATO. Vladimir Putin a dat totodată asigurări că nu vrea să aducă atingere sistemului economic şi că nu vrea să fie exclus, în contextul în care invazia Ucrainei a afectat pieţele şi a expus Rusia unor sanţciuni occidentale devastatoare.
”Rusia continuă să ia parte la economia mondială”, a declarat el, iar Moscova ”nu intenţionează să aducă atingere sistemului în care se află ea însăşi”. Rusia este ”pregătită” să se adapteze unor noi sancţiuni care-i sunt impuse economiei ruse, a subliniat el şi i-a îndemnat pe antreprenori să fie ”solidari” cu Guvernul rus. Pe de altă parte, ofensiva rusă în ucraina, vizează ”decapitarea” Guvernului de la Kiev şi instalarea unui regim favorabil Moscovei, a acuzat joi un oficial militar american. ”În mod fundamental, ei (ruşii) au intenţia să decapiteze Guvernul (Ucrainei) şi să-şi instaleze propria guvernare”, a acuzat el.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
UE investește 30 de miliarde de euro în fabricile AI ale Europei. România, printre țările implicate

Europa
Ești cetățean european. Cine ți-a luat înghețata? Sau ai mâncat anul trecut mai mult de 7 litri?

Europa
Zeci de mii de morți în Europa din cauza caniculei! Trei țări raportează un bilanț dramatic

Europa
Elveția caută 85.000 de muncitori străini, inclusiv români. Salariile pot ajunge la 6.500 de euro pe lună

Europa
