Igor Sutiagin, specialist în controlul armamentului şi arme nucleare, a fost condamnat la 15 ani de închisoare în aprilie 2004, pentru că a transmis secrete de stat agenţilor americani. Procesul său a început în noiembrie 2003. Bărbatul, care a condus departamentul de tehnologie militară din Institutul pentru Stalele Unite şi Canada aparţinînd Academiei de Ştiinţe, a fost acuzat că a transmis informaţii clasificate unei firme britanice, Alternative Futures.
Potrivit FSB, firma era de fapt o acoperire pentru serviciile americane de informaţii şi nu avea nicio legătură cu activităţile de cercetare. Avocata lui Sutiagin a spus că acesta a fost transferat de la închisoarea din Arhangelsk la Moscova şi că ar putea fi extrădat în Marea Britanie, în schimbul unuia dintre presupuşii spioni ruşi arestaţi luna trecută în Statele Unite. Sistemul penitenciarelor a refuzat să confirme transferarea bărbatului, dar preşedintele comisiei pentru protejarea oamenilor de ştiinţă a confirmat informaţia.