Vicepreşedintele grupului rus Gazprom, Aleksandr Medvedev, a acuzat marţi Ucraina că a închis trei din totalul de patru gazoducte care îi traversează teritoriul, în timp ce Kievul afirmă că Rusia este cea care a redus livrările.
Cele trei gazoducte sunt Urengoi-Pomari-Ujgorod, Progres şi Soyuz, a precizat el, citat de agenţiile de presă RIA Novosti şi ITAR-TASS. Închiderea celor trei conducte a intervenit în cursul nopţii de luni spre marţi, a adăugat Medvedev. "Rezultatul este că, începând din această dimineaţă (marţi - n.red.), volumul de gaz livrat partenerilor noştri din Uniunea Europeană a scăzut de şapte ori", a afirmat el.
"Este vorba de o lipsă de responsabilitate fără precedent din partea unei ţări pe teritoriul căruia tranzitează 80% din gazul nostru destinat Europei", a declarat el. "Suntem ostaticii situaţiei, nu putem face nimic", a subliniat el. "Ne confruntăm cu aceeaşi problemă ca şi partenerii noştri europeni", a adăugat Medvedev.
Sursa: NewsIn



