Potrivit proiectului, veniturile din petrol ale Rusiei vor fi redistribuite între Fondul de Rezerve, lichid, care susţine bugetul în situaţia unei scăderi a preţului petrolului, şi Fondul Bogăţiei Naţionale, destinat unor investiţii mai riscante.
Fondul de Rezerve se va reduce la 6% din produsul intern brut (PIB) faţă de actualul nivel de 10%, iar sumele vor fi alocate Fondului Bogăţiei Naţionale, care are în prezent 33 miliarde dolari, al cărui scop va fi să susţină sistemul de pensii.
"Principala provocare a întregului sistem financiar al ţării este deficitul fondului de pensii", a atras atenţia ministrul rus de finanţe, Alexei Kudrin.
"Trebuie să recunoaştem că pensiile de azi nu sunt suficiente", a precizat Kudrin.
Ministerul rus de finanţe vrea, de asemenea, să majoreze rata contribuţiilor sociale ale angajaţilor - coloana vertebrală a sistemului de pensii din Rusia - la 24,7% până în 2010, de la 21,5% în prezent, şi să introducă o contribuţie socială de 3% pentru persoane fizice.
"Va trebui să majorăm impozitele, pentru că ne aflăm în prezent pe pragul în care mărirea pensiilor cere cheltuieli bugetare mai mari", a mai spus ministrul rus de finanţe.
Ruşii plătesc în prezent un impozit pe venit cu o cotă unică de 13%.
Proiectul, care face parte din strategia fiscală până în 2023, mai arată că bugetul va trece pe deficit din 2014 şi sugerează că Rusia ar putea folosi fonduri câştigate din vânzarea de petrol ca să îşi poată atinge scopurile ambiţioase de diversificare a economiei şi de susţinere a bunăstării populaţiei.
Pensionarii ruşi, care vor fi 37,3 milioane în 2010, supravieţuiesc cu circa 160 dolari (aproape 110 euro) pe lună de la stat, iar ministrul rus de finanţe a observat că aceştia încep să îşi piardă răbdarea.
"Situaţia devine critică", a spus Kudrin.
Potrivit proiectului, raportul dintre pensia medie şi salariul mediu se va menţine constant la 30%, iar pensia media urmează să fie de două ori mai mare decât coşul minim de subzistenţă în 2013.
Rusia vrea să mărească taxele şi să reformeze fondul încasărilor din petrol ca să susţină pensiile
Publicat la 17.08.2008, 14:55:16
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
