Depozitul de gaze de la Mărgineni, pe care Romgaz plănuia să-l realizeze împreună cu gigantul rusesc Gazprom, este un proiect „mort” pentru că ruşii nu-l mai consideră viabil, au spus, pentru MONEY.RO, surse oficiale apropiate discuţiilor. Potrivit acestora, nu se pune problema ca suspendarea discuţiilor bilaterale să fie un răspuns al ruşilor la atacurile Preşedinţiei din ultimii ani ori la amplasarea scutului antirachetă pe teritoriul României. Pur şi simplu ruşii au făcut un calcul economic din care a rezultat că, acum, investiţia într-un astfel de proiect nu rentează. „Au făcut ei nişte calcule şi le-a rezultat că nu are sens să înmagazineze 2 miliarde de metri cubi la peste 500 de dolari cât e mia de metri cubi acum. Nu-i mai intereresează proiectul. Poate în viitor”, au precizat sursele citate.
Proiectul depozitului de gaze de la Mărgineni a fost adus în discuţie încă de acum 15 ani. Acum trei ani s-a pus pe tapet varianta ca acesta să aibă o capacitate de înmagazinare de 2 miliarde mc, să coste până la 250 de milioane de euro şi să fie operat de o companie de proiect care să fie deţinută în proporţii egale de Romgaz şi Gazprom. S-a realizat şi studiul de fezabilitate, plătit în totalitate de Romgaz însă delegaţiile părţii româneşti la Moscova precum şi cea a directorului Gazprom la Bucureşti nu au adus nimic nou. Niciun progres nu s-a mai făcut din 2009.
Gazprom ar fi dorit să aibe un depozit de gaze pe teritoriul UE în timp ce România ar fi beneficiat de o cantitate suplimentară de gaze pe care s-o folosească în timpul sezonului rece când este maximul de consum.
Romgaz operează şase depozite proprii subterane de gaze naturale, care se află la Sărmăşel, Cetatea de Baltă (în bazinul Transilvaniei), Bilciureşti, Bălăceanca, Urziceni şi Ghercesti (in zona extracarpatica).
Compania mai deţine depozite în asociere la Târgu Mureş (cu firma Depomureş) şi la Nadeş (cu firma Amgaz). Cel mai mare depozit de înmagazinare din România este cel de la Bilciureşti - 1,3 mld. mc/ciclu - şi este localizat la o adancime de 2.000 m.
Ciclul de înmagazinare al gazelor în depozit este de şase luni pe an, din luna aprilie până în octombrie, iar ciclul de extracţie gaze din depozit - din octombrie până în aprilie anul următor.
Rolul depozitării în producţie este să aplatizeze în mod natural productia de gaze din timpul sezonului rece (când cererea este maximă) cu cea din timpul verii (când cererea este scăzută), prin preluarea cantităţilor disponibile.
Ruşii ne lovesc în plină iarnă: nu-i mai interesează depozitul de gaze din România
Publicat la 21.12.2011, 22:03:50
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
