Chiar daca sustin ca au incheiat inca de vineri seara retragerea fortelor din Georgia, rusii sustin ca acordul pentru incetarea focului le ofera dreptul sa mentina trupe pentru mentinerea pacii pe pozitii destul de avansate pe teritoriul georgian. Trupele ruse si-au prelungit prezenta in Georgia, chiar daca presedintele Nicolas Sarkozy i-a cerut insistent omologului sau rus Dmitri Medvedev “retragerea rapida” a fortelor ruse de pe drumul dintre Poti si Senaki, potrivit unui comunicat al presedintiei franceze. De altfel, pana in prezent, NATO si Rusia au suspendat cateva exercitii comune, iar Uniunea Europeana regandeste acordul de parteneriat cu Moscova, pentru care a inceput negocierile cu autoritatile ruse luna trecuta. Secretarul american al Comertului, Carlos Gutierrez, a amenintat Rusia cu excluderea din G8 si cu suspendarea candidaturii sale la Organizatia Mondiala a Comertului (OMC). Potrivit agentiilor internationale, situatia risca sa devina tensionata si in Marea Neagra, unde tarile NATO au trimis nave pentru exercitii militare “de rutina” si unde un vas militar american se indreapta ieri catre Georgia cu ajutor umanitar.
Tot ieri, un tren care transporta produse petroliere a explodat la cinci kilometri vest de Gori, in centrul Georgiei, unde fortele ruse au fost omniprezente timp de zece zile, inainte de a se retrage vineri. “Sina era minata, acesta este motivul exploziei”, a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului georgian de Interne, Sota Utiasvili. Potrivit acestuia, trenul venea din Azerbaidjan si se indrepta spre portul Batumi. In aceste conditii, autoritatile georgiene au acuzat trupele ruse ca au sabotat si minat infrastructurile civile si militare in mai multe zone ocupate din Georgia.


