S-a dat cea mai mare amendă de până acum
Publicat la 18.12.2018, 08:57:45
Tânărul a fost amendat cu 10.005 lei, o sumă record pentru România, după ce depăşit viteza legală cu 80 km/h, a refuzat să oprească la semnale poliţiştilor, iar maşina nu avea inspecţia tehnică periodică şi nici pneuri de iarnă.
Deşi a fost prins rulând cu 180 de kilometri pe oră pe drumul european E 581, între localităţile Bârlad şi Crasna, iar un echipaj de la Serviciul Rutier a încercat să-l oprească, acesta şi-a continuat cursa nebună, motiv pentru care poliţiştii au apelat la alte două echipaje pentru al putea prinde pe şoferul din localitatea Matca, judeţul Galaţi.
Într-un final, tânărul a fost prins pe un drum lăturalnic înfundat din apropiere de municipiul Vaslui pe care a încercat să scape de poliţiştii aflaţi în urmărirea sa.
„Având în vedere circumstanţele şi refuzul repetat de a opri la semnalele poliţiştilor, conducătorul auto a fost imobilizat de agenţi În urma verificărilor efectuate, bărbatul de 23 de ani nu a putut prezenta documentele solicitate cu ocazia controlului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Bogdan Gheorghiţă pentru Libertatea.ro
Articolul integral pe CAPITAL
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
VERTIK: Companiile cu cifră de afaceri de peste 5 milioane de euro sunt invitate la Financing & IPO Summit 2026 by VERTIK, pentru a identifica rutele de finanțare alternativă potrivite dezvoltării afacerii

Actualitate
ANAF nu știe câți români fac videochat. În 2023 vorbea despre 400.000 de persoane. Acum, Fiscul spune că nu poate calcula fenomenul

Actualitate
Undă verde pentru motocicliști pe benzile de autobuz! Se schimbă și regula pentru mersul printre coloanele de mașini

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
