S-a iscat SCANDALUL la spitalul lui STREINU-CERCEL! ”Istericale de moment”
Publicat la 27.03.2020, 06:30:19
Cadre medicale de la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș, cel mai mare spital din România, care are internați acum doar pacienți infectați cu coronavirus, susțin că lucrează în condiții de risc maxim, fără a avea toate echipamentele necesare. ”Avem o mască și un halat pe zi, combinezoanele lipsesc cu desăvârșire, iar capelinele tocmai s-au terminat”, spun sursele. În plus, medicii se feresc să intre la pacienți, îi consultă prin telefon sau din ușă. Au făcut ture, ca să se protejeze, mai spun asistentele și infirmierele. 1.Echipamentul: ”Nouă ne-a fost prezentat protocolul într-un fel, dar realitatea este alta” ,,Nu avem combinezoane deloc. Nouă ne-a fost prezentat protocolul într-un fel, dar realitatea este alta. Purtăm obișnuitele halate chirurgicale, cele care sunt folosite și la operații. Avem un singur halat pe zi, pe care îl luăm pe noi de câte ori mergem la pacienți infectați.” Situația este și mai gravă, spun unii angajați de la Matei Balș, în ceea ce privește măștile.
Ei susțin că există și elemente bune ale dotării. „Deocamdată avem mănuși suficiente, dezinfectant și viziere. Dar și vizierele acestea sunt câteva pe secție și pe ele trebuie să le tot refolosim pe parcursul zilei. Le tot dezinfectăm.”, adaugă cadrele medicale. O altă problemă ar fi protecția de pus pe cap.
Articolul integral pe LIBERTATEA
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
Energia tranzacționată s-a scumpit cu 41% după opririle reactoarelor de la Cernavodă

Actualitate
Furnizorii de semnături electronice au depășit 200 de milioane de lei în afaceri, după extinderea obligațiilor fiscale digitale

Actualitate
Cum pregătești casa pentru iarnă fără să cheltuiești o avere

Actualitate
