Amendamentul adus de minister la ordonanţei numărul 92, care prevede eliminarea transferului clasei a noua de la liceu la gimnaziu, a fost aprobat în comisia de învăţământ cu 18 voturi pentru, 2 împotrivă şi 3 abţineri.

 

"Sunt lucruri care perturbă sistemul, iar una dintre măsuri care nu e în Ordonanţa numărul 92 e problema clasei a IX-a, care conform Legii numărul 1 nu mai face parte din liceu. Dacă ar fi mutată la şcolile generale, am avea cu 25% mai puţine spaţii în licee, iar în Gimnaziu am avea o supraaglomerare. S-ar repeta ceea ce s-a întâmplat cu clasa pregătitoare", a precizat Remus Pricopie în faţa comisiei.

 

Potrivit prevederii adoptate, marţi, în comisie, elevii clasei a VIII-a vor avea de susţinut trei probe scrise (limba română, matematică şi limbă străină) şi o probă practică de calculator, pe care elevii o vor susţine în timpul anului şcolar.

 

O altă modificare importantă este eliminarea pragurilor de 20 de ore pentru învăţământul primar, 25 de ore pentru gimnaziu şi 30 de ore pentru liceu stabilite prin lege, urmând ca noile direcţii să fie stabilite prin ordin de ministru.

 

"Trebuie să avem o lege-cadru flexibilă, să permită şcolilor să stabilească un număr maxim de ore pe săptămână", a motivat ministrul.

 

S-a eliminat de asemenea, prevederea prin care se cerea tuturor învăţătorilor şi educatorilor să urmeze o facultate până în anul 2018.