money.ro
ActualitateDenisa Gelatu

S-a răzbunat pe bancomatul care nu i-a dat bani. A intrat cu mașina în sediul băncii

Publicat la 14.11.2023, 12:19:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
S-a răzbunat pe bancomatul care nu i-a dat bani. A intrat cu mașina în sediul băncii

Un bărbat a lovit de mai multe ori cu mașina sediul unei bănci din Malaga, Spania, furios că un bancomat nu i-a eliberat suma dorită.

Imaginile, care au devenit virale, îl arată pe individ, care ulterior a fost arestat de poliție pentru distrugere și tentativă de furt, cum lovește cu mașina zidul și bancomatul care îl scosese din minți.

Videoclipul a început să circule rapid pe rețelele sociale X și TikTok.

Potrivit diariosur.es, șoferul le-a povestit trecătorilor, uluiți de ceea ce se întâmpla, că se răzbună pe bancă pentru că nu reușise să scoată bani de la bancomat.

Autorul, un tânăr de 30 de ani, a văzut că o femeie dorea să folosească bancomatul și a îndemnat-o să încheie tranzacția: „nu am nimic cu tine, ci cu banca”.

Tânărul a lovit bancomatul cu mașina timp de 10 minute, până la apariția patrulelor de poliție care l-au arestat și l-au acuzat de daune și tentativă de furt.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite