La creşterea PIB, în anul 2022 faţă de anul 2021, au contribuit majoritatea ramurilor economiei, contribuţii pozitive mai importante având următoarele:
-Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,2%), cu o pondere de 18,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 6,6%;
-Activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,9%), cu o pondere de 7% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 13,2%;
-Informaţiile şi comunicaţiile (+1,3%), cu o pondere de 6,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 20,1%;
-Construcţiile şi tranzacţiile imobiliare cu o contribuţie egală la creşterea PIB (+0,7%), având o pondere de 6,3%, respectiv 7,4% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 11,2%, respectiv 8,8%.
Agricultura şi industria au avut o contribuţie negativă la modificarea PIB (-0,5%), ca urmare a scăderii volumului lor de activitate cu 11,6%, respectiv 2,3%.
Categorii de utilizăriDin punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal:
- Cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,5% contribuind cu +3,4% la creşterea PIB;
- Formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 9,2% contribuind cu +2,2% la creşterea PIB;
- Variaţia stocurilor a înregistrat o contribuţie pozitivă la creşterea PIB (+0,4%), consecinţă a creşterii în volum şi în preţ faţă de anul precedent.
Exportul net a avut o contribuţie negativă la modificarea PIB (-0,8%), consecinţă a creşterii cu 9,2% a volumului importurilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai redusă a volumului exporturilor de bunuri şi servicii cu 8,6%.



