Reducerea ratingului va avea ca efect creşterea costurilor de finanţare pentru Lafarge, potrivit Financial Times. Decizia agenţiei vine după ce compania franceză a înjumătăţit dividendele şi reprezintă o lovitură pentru producătorul de materiale de construcţii, în condiţiile în care acesta încearcă să-şi reducă datoria de 14 miliarde de euro.
Operaţiunile din Orientul Mijlociu au avut anul trecut o pondere de 40% în veniturile companiei. Agenţia notează că Lafarge şi-a majorat datoriile anul trecut.
"Creşterea datoriei reflectă, în parte, diferenţele cursurilor de schimb valutar şi o amendă de 338 de milioane de euro plătită într-un caz antitrust. Nivelul ridicat al datoriei este cauzat, de asemenea, de incapacitatea companiei de a-şi îmbunătaţi la timp profilul financiar", menţionează S&P.
Ratingul atribuit Lafarge de altă mare agenţie de specialitate, Moody’s, este cu o treaptă deasupra categoriei "junk", însă are perspectivă negativă.
Vânzările companiei franceze au crescut anul trecut cu 2%, la 16,17 miliarde de euro, iar profitul net a avansat cu 12%, la 827 de milioane de euro. În România, afacerile de pe piaţa cimentului au scăzut cu 20%, după reducerea cu 18,5% a volumului livrat.
S&P a redus cu o treaptă ratingul Lafarge, la "BB+", nivel nerecomandat investitorilor
Publicat la 19.03.2011, 09:36:33
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
