"Dacă situaţia politică actuală se transformă într-un blocaj politic, prin care Guvernul nu-şi poate îndeplini programul de consolidare economică şi fiscală, iar situaţia finanţelor publice se înrăutăţeşte, ratingurile atribuite României vor fi puse sub noi presiuni de coborâre", a spus Frank Gill.
S&P şi Fitch au coborât, în toamna anului trecut, calificativul României la nivel speculativ (junk). Moody's este singura din cele trei mari agenţii de evaluare financiară care mai acordă României rating cu recomandare de investiţii.
Astfel, la finalul lui octombrie 2008, Standard & Poor's a scăzut cu o treaptă ratingurile României pentru împrumuturile pe termen lung şi scurt în valută, de la 'BBB-/A-3' la 'BB+/B', şi pentru creditele în lei pe termen lung, de la 'BBB' la 'BBB-'. Calificativul pentru transfer şi convertibilitate a fost coborât la 'BBB+', de la 'A-'.
În schimb, agenţia a menţinut ratingul 'A-3' pentru împrumuturile în lei pe termen scurt. Ratingurile României au perspectivă negativă.
În noiembrie anul trecut, Fitch a coborât calificativele României pentru credite pe termen lung în valută, de la ‚BBB’ la ‚BB+’, şi pentru credite pe termen lung în lei, de la "BBB+" la "BBB-".
Moţiunea de cenzură "11 împotriva României" a fost adoptată marţi, 254 de parlamentari votând pentru, în timp ce 176 au votat împotrivă, iar patru voturi au fost anulate, dintr-un total de 448 parlamentari prezenţi.
Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege în cazul încetării mandatului, potrivit Constituţiei, în interiorul mandatului interimar, cum se numeşte statutul de acum al Executivului, care este de 45 de zile şi care expiră între cele două tururi de scrutin ale prezidenţialelor.
De pildă, legea bugetului pe anul viitor nu poate fi adoptată de un astfel de Cabinet.
Potrivit Constituţiei, Guvernul este demis în situaţia în care Parlamentul retrage încrederea acordată, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură.
S&P: Căderea Guvernului pune noi presiuni pe ratingurile României
Publicat la 13.10.2009, 15:28:28
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
