S&P: Perspectiva negativă a ratingului BCR reflectă "mediul dificil din România"
Publicat la 29.10.2008, 15:35:00
"Fiind cea mai mare bancă din România, evoluţia BCR şi a situaţiei financiare a băncii este puternic corelată cu aceea a capacităţii de plată a ţării, din mai multe motive, printre care rolul de principal finanţator al economiei locale şi amploarea portofoliului de titluri de stat deţinut de instituţie", spune analistul Standard & Poor's Magar Kouyoumdjian, în anunţul companiei.
Ratingul reflectă importanţa strategică a BCR în portofoliul băncii-mamă, Erste Group Bank, şi susţinerea pe care grupul o acordă băncii din România. De asemenea, calificativul reflectă poziţia de lider în piaţa financiară din România, lichiditatea bună şi profitabilitatea îmbunătăţită.
Cu toate acestea, ratingurile acordate BCR rămân limitate de nivelul relativ ridicat al creditelor clasificate drept riscante, competiţia acerbă din piaţă, mai ales din partea băncilor străine, ratele marginale aflate sub presiune, precum şi de riscurile economice şi specifice din sectorul bancar românesc.
"Perspectiva acordată băncii o reflectă pe cea a ţării, dar şi îngrijorările în creştere faţă de mediul dificil din România, care ar putea pune presiuni negative asupra capacităţii de autofinanţare a BCR", a spus Kouyoumdjian.
Agenţia de rating avertizează că ar putea să ia în calcul, în evaluarea calificativelor pe viitor, un nivel mai redus al susţinerii pentru BCR din partea acţionarului majoritar, pe fondul creşterii tensiunilor macroeconomice din Europa Centrală şi de Est, care ar putea afecta capacitatea Erste Bank de a finanţa banca din România.
Pe de altă parte, dacă Standard & Poor's va observa o îmbunătăţire a condiţiilor de piaţă din România, ar putea analiza şi o urcare a clificativelor, se mai precizează în anunţul agenţiei de evaluare financiară.
Economia României s-a supraîncălzit şi supraîndatorat în ultima vreme, proces alimentat de creşterea puternică a creditului neguvernamental. Acest fenomen a determinat creşterea gradului de îndatorare în sectorul privat, ceea ce face mai vulnerabilă calitatea activelor din sectorul bancar, mai avertizează agenţia de rating.
Standard & Poor's a anunţat, luni, că a coborât cu o treaptă ratingurile României pentru împrumuturile pe termen lung şi scurt în valută, de la 'BBB-/A-3' la 'BB+/B', şi pentru creditele în lei pe termen lung, de la 'BBB' la 'BBB-'. Calificativul pentru transfer şi convertibilitate a fost coborât la 'BBB+', de la 'A-'.
Decizia scoate România din categoria statelor care au calificative din categoria "investment grade" acordate de această agenţie.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
