Perspectiva S&P indica potentialul revizuirii in sens negativ a ratingului de tara, in cazul in care Guvernul nu ajusteaza politicile fiscale si bugetare pentru a contracara dezechilibrele externe si dependenta in crestere a sectorului privat fata de finantarea externa. Posibila retrogradare a ratingului de tara, generata de vulnerabilitatile economiei pe fondul crizei internationale, ar putea amplifica reticenta investitorilor straini in a investi pe termen scurt in activele romanesti. Acest fapt s-ar transpune, potrivit analistilor, in adaugarea unei prime de risc investitiilor luate in calcul pentru Romania. Leul ar fi direct afectat sub presiunea investitorilor, astfel ca moneda nationala s-ar putea deprecia masiv. Deficitele ample ale contului curent, care ar putea ajunge la ponderea de 14% in Produsul Intern Brut (PIB), generate de cresterea acerba a importurilor, au determinat si compania de management al riscului, Coface, sa diminueze ratingul atribuit Romaniei.
Ratingul a fost diminuat de la clasa de risc A4 la A4-, tara noastra fiind plasata sub supraveghere negativa, din cauza riscului unei deprecieri accentuate a leului si incetinirii reformelor. Printre factorii macroeconomici care au dus la scaderea ratingului Romaniei de catre Coface se numara si deprecierea recenta a leului, din cauze externe, si accelerarea inflatiei. Potrivit S&P, revizuirea perspectivei reflecta raspunsul limitat al politicilor guvernamentale la dezechilibrele externe in crestere ale Romaniei, corelate cu conditii dificile pe plan international. Analistii S&P considera ca politicile fiscale si cele de venituri sunt expansioniste, iar alegerile vor stimula, cel mai probabil, cheltuielile curente, vor reduce calitatea guvernarii si vor intensifica presiunile inflationiste.
“Acest lucru va continua sa impiedice capacitatea Guvernului de a raspunde la dezechilibrele externe aflate in crestere, reducand, in acelasi timp, abilitatea de a beneficia din plin de integrarea in UE”, a declarat, in comunicat, Marko Mrsnik, analist al S&P. Pe termen mediu-lung, politica fiscala pro-ciclica a Romaniei genereaza ingrijorare, intrucat consolideaza cresterea cererii interne”, a adaugat Mrsnik. S&P a reafirmat ratingurile pentru datoriile in valuta la “BBB minus” pe termen lung si “A-3” pe termen scurt, iar pe cele in moneda nationala la “BBB”, respectiv “A-3”, se arata intr-un comunicat al agentiei. Ca factori pozitivi, S&P noteaza ca datoria guvernamentala ramane scazuta.
Diminuare
In cazul in care dezechilibrele continua sa se adanceasca, iar Romania continua sa urmareasca politici fiscale si bugetare semnificativ pro-ciclice sau daca balanta sectorului privat contribuie la deteriorarea perspectivei economice, calificativul ar putea fi diminuat in urmatoarele 18-24 de luni



