Șacalii au invadat județul Sibiu! La propriu
Publicat la 30.11.2021, 13:38:02
Pentru ultimul an, Ministerul Mediului a aprobat, numai pentru județul Sibiu, împușcarea a 124 de șacali prin cota de recoltă, însă vânătorii susține că e foarte greu ca aceștia să fie vânați, relatează Turnul Sfatului.
”Din punctul nostru de vedere, în fondurile de vânătoare șacalul nu are ce căuta pentru că face ravagii. Ca talie este un animal mai mare decât vulpea și mai mic decât lupul. Vânează tot ce poate prinde de la fazani și iepuri până la căprioare, dar e și necrofag. Devine o problemă majoră pentru fauna județului Sibiu și a țării”, spune Romeo Stoicescu, directorul Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu.
Vânătorii spun că, în general, pasionații de vânătoare nu prea se înghesuie să vâneze șacal. Exemplarele împușcate sunt, de obicei, excepții. ”Șacalul este un animal nocturn, foarte rar sunt văzute exemplare pe timpul zilei, poate la amurg. Iar noaptea sunt greu de găsit și vânat. Ca să-i depistezi ziua trebuie să bați toate tufișurile, mărăcinișurile, locurile izolate unde se poate ascunde. Sunt și extrem de precauți, nu te poți apropia de ei suficient de mult. Cum arată acum câmpurile, culorile dealurilor și faptul că ei umblă prin iarba înaltă sunt aproape imposibil de văzut. Poți să îi ai în față și să nu știi de ei. Cu timpul vor deveni o problemă mare din punct de vedere al echilibrului ecologic”, spune un vânător.
Originar din nordul Africii și sudul Asiei, șacalul a fost observat în România pentru prima dată în urmă cu aproape 50 de ani. De atunci s-a înmulțit exponențial, ajungând acum să fie zărit în majoritatea județelor țării.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Mașină nouă sau second-hand: care este costul real după cinci ani?

Actualitate
Radu Mazăre și-a mai luat două plaje în Madagascar. Fostul primar și-a transformat resortul în „eco-lux”

Actualitate
WARO – Watching Romania aduce la București prima ediție a unui eveniment internațional dedicat orologeriei independente

Actualitate
Forța capitalului românesc! Top 100 companii antreprenoriale din România. Cine sunt cei mai puternici oameni de afaceri

Actualitate
