money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Şahtior Doneţk a câştigat Cupa UEFA

Publicat la 20.05.2009, 21:24:29

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Şahtior Doneţk a câştigat Cupa UEFA

Formaţia ucraineană a deschis scorul prin atacantul brazilian Luiz Adriano (25), iar gruparea germană a egalat graţie reuşitei apărătorului brazilian Naldo (35). După ce la finalul celor 90 de minute regulamentare scorul a fost egal, jocul a intrat în prelungiri, iar mijlocaşul brazilian Jadson a înscris golul victoriei formaţiei ucrainene în minutul 97.

Şahtior: Piatov - Srna, Kucher, Cigrinski, Raţ - Lewandowski, Fernandinho - Ilsinho (Gai 100), Jadson (Duljaj 112), Willian - Luiz Adriano (Gladki 90). Antrenor: Mircea Lucescu.

Werder: Wiese - Fritz (Pasanen 95), Prodl, Naldo, Boenisch - Baumann - Niemeyer (Tziolis 103), Frings, Ozil - Pizarro, Rosenberg (Hunt 80). Antrenor: Thomas Schaaf.

În urma acestui succes, Şahtior a cucerit pentru prima oară în istorie Cupa UEFA, în timp ce Werder rămâne cu un singur trofeu european, Cupa Cupelor (1992). Totodată, graţie acestei vitorii, Mircea Lucescu a câştigat a doua sa finală europeană, după ce în 2000, pe vremea când pregătea pe Galatasaray, şi-a trecut în palmares Supercupa Europei.

Werder a ajuns să evolueze în această ediţie a Cupei UEFA după ce a terminat pe locul 3 în Grupa B a Ligii Campionilor, din care au făcut parte Inter Milano, Panathinaikos Atena şi Anorthosis Famagusta.

Parcursul lui Werder până în finala competiţiei:

16-imi: Werder Bremen - AC Milan 1-1 şi 2-2

Optimi: Werder Bremen - Saint-Etienne 1-0 şi 2-2

Sferturi: Werder Bremen - Udinese 3-1 şi 3-3

Semifinale: Werder Bremen - Hamburg 0-1 şi 3-2

La fel ca şi adversara sa, Şahtior a a ajuns să evolueze în această ediţie a Cupei UEFA după ce a terminat pe locul 3 în Grupa C a Ligii Campionilor, din care au făcut parte FC Barcelona, Sporting Lisabona şi FC Basel.

Parcursul lui Şahtior până în finala competiţiei:

16-imi: Şahtior Doneţk - Tottenham 2-0 şi 1-1

Optimi: Şahtior Doneţk - ŢSKA Moscova 2-0 şi 0-1

Sferturi: Şahtior Doneţk - Olympique Marseille 2-0 şi 2-1

Semifinale : Şahtior Doneţk - Dinamo Kiev 2-1 şi 1-1

Meciul dintre Şahtior Doneţk şi Werder Bremen a fost ultima finală din istoria Cupei UEFA, întrucât începând din ediţia 2009-2010, competiţia se va numi Europa League şi va avea un nou format.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite